In drum spre cabana incercam gheata unei cascade. E chiar prima data cand am o incercare la ice climbing. Ne retragem dupa o vreme, noaptea se lasa. In drum spre cabana din Onich, descopar Glencoe la lumina Lunii...am impresia ca sunt in taramul muntilor, drumul trece nestingherit pe la baza uriasilor. Nici tipenie de om, nu sunt case, nu sunt sate...imi imaginez ca in fiecare munte de aici ia locul unei case.. si ne privesc pe noi cei ce le trecem prin curti. Fantastica zona.
1 Ianuarie dis de dimineata pornim spre o zona foarte putin umblata si retrasa, exact ce ne trebuieste...Knoydart (Britain's/Scotland's:p last wilderness). Urmam drumul (prin Glen Dessarry) ce duce la unul din refugiile din zona, A'chuil. E primul 'bothy' a carui usa o deschid aici in Scotia...din piatra, e ca intr-un frigider, poate e din cauza temperaturilor scazute din ultimele zile de aici, cine stie:)..o sa ne fie casa pentru vreo 2 nopti.
Putin dupa ora 11 pornim spre traseul propriu-zis (aprox 8 ore), hotarati sa continuam si la lumina Lunii. Traseul urca spre Sgur nan Coireachan si continua spre vest catre Garbh Chioch Bheagh, Garbh Chioch Mhor si Sgurr na Ciche.
Din motive tehnice renuntam:D..dar totusi am avut parte pana pe inserat de privelisti grozave...jur-imprejur munti si munti..si putina mare.....waaaaaaaw, mare:D. Bine ca-i departe de noi..nu stiu de ce de fiecare data cand vad o intindere de apa imi vine sa ma arunc in ea:D
Mai spre vest, vad pentru prima data Cullin ridge de pe insula Skye, atatea si atatea lucruri am auzit despre ea. Un traseu 'imposibil' si foarte expus din cauza vremii si geologiei (cu bazaltul cel foarte alunecacios, opus gabrroului din punct de vedere al aderentei) ceea ce multiplica pericolul.
Urmatoarea zi renuntam la ideea de a mai incerca din nou traseul din cauza vremii. Doar dimineata pare sa fie mai prost dispusa, cu vant puternic si ninsoare pe creste. Asa ca alegem un low level walk spre refugiul de la Sourlie, din valea Dessarry trece in Finiskaig. Traversand lacul inghetat(Lochan a Mhaim), un patinoar perfect.
Sourlie, e un loc,unde cu siguranta ma voi intoarce. E prima data cand vad in fata muntele si marea asa de buni prieteni. Pare atat de retras, mi-l imaginez ca fiind neschimbat de sute de ani...sau un loc unde putini oameni au ajuns.
Spre Loch Nevis
La multi ani 2010! La multi munti...bun inceput:)
