...: Adevarul despre Hercules Maraton 2011

Adevarul este ca …AAaauuu! Doare

?Totul a pornit de la un semn al intrebarii.

Oare cum o fi la un marathon montan?

C'est parti!

Am pornit la drum extraordinar de curioasa, entuziasmata ca un copilutz, bucuroasa pentru ca incercam ceva nou si pentru ca era o combinatie grozava intre munte si alergare da mai ales pentru atmosfera si oamenii astia toti adunati laolalta.

621

Au mai ramas 42 de km

Pe primi km in urcare imi venea sa-mi dau duhul. Daca aveam un heart rate monitor sigur se afisa pe ecran direct o cruce in loc de numarul de batai pe minut. De tare mult timp nu mi-am simtit inima asa agitata si obosita, urcarea a stors tot untul din mine…curgea apa pe mine ca-n desert. Atunci ma gandeam…oare asa o sa fie tot maratonul, intr-o urcare continua? Si cand tot masuram si numaram si vedeam ca am in fata inca 42-43 de km nu stiam ce caut acolo. Prima parte a cursei e hotaratoare…tot repetam in minte ‘tu-ti dai seama 43 de km!’….cu incetinitorul si grav…paaaaaaatrush treeeeeei! vai..si-mi dadeam ochii peste cap ‘paaaaaaatrush treeeeeei! Iooooooi’ . Deja cand ajung la jumatatea cursei pot sa ma incurajez…hai ca mai ai numa 20 si parca altfel suna imi zic ‘si in genunchi sau tarandu-ma pot sa-I fac’ (cel mai mult imi place cand ajung la ultimi 10km, pentru ca I asociez cu aceeasi distanta pe care aveam obiceiul sa o fac la un antrenament, si aveam déjà imprimata in minte ideea ca …de astia 10 km sigur I pot face, i-am facut de atatea ori la antrenament).

+/- 1 km

In viata asta a mea…am alergat dupa de toate: bus, tren, ferry, chiar si pt avion. Cateodata sunt dezorientata si neindemanatica :p bine, glumesc.

Daca la Annecy am pierdut startul si am si facut -1km, era cat pe ce si la Hercules sa fac la fel. Din cauza unor probleme tehnice de dimineata…cand dau sa ies din codru verde..ma uit in jur si daca inainte cu cateva minute toata lumea misuna vesela printre corturi acum era la fel de pustiu ca intr-un sat Texan parasit…oooo nu iar am facut-o! Am ajuns 2-3 minute inainte de start, numa bine mi-am facut incalzirea :D (1km in plus). O treaba buna ar fi daca cineva m-ar duce de mana la urmatorul maraton, daca mi-ar lipi o atentionare pe spate sau pe frunte sa ma duca lumea care o citeste sau cel mai bine ar fi sa fiu legata de un stalp cu o ora inainte de startul unui concurs sau poate cu o seara inainte, ca sa fiu sigura.

2 globule zglobii

I aproape o luna de la ultimul marathon (Annecy 17 Aprilie) si nu am mai alergat. Dar cred ca traiul meu la 2300m iarna asta si tura de 2 saptamani din Pirinei m-a ajutat sa-mi conving globulele rosii sa nu plece in vacanta. Asta pana am ajuns la Barcelona, unde s-au evaporat cantand la ucalele si cu flori in par. Sunt cam lenesa si nu imi place sa ma torturez…stiam ca tre sa am o pauza de 2-3 zile inainte de cursa, si pana acolo sa descresc intensitatea si timpul antrenamentelor, dar am preferat sa-mi iau liber mai devreme, adica inca de cand m-am intors acasa in 9 mai. In Tara Motilor fiind am incercat o data alergarea la deal, am renuntat cand durerile de genunchi m-au apucat…si cand a trebuit sa transform alergarea in 100 de m garduri pentru ca nu puteam nici cum sa gasesc poteca si mi se parea ca tot prin gradinile oamenilor trece. Cateodata sunt dezorientata…un bai in plus…daca ma pierd pe coline la concurs?

C mare de la… Foameeeeee!

Da, mi se spune mica gurmanda. Si la punctele de alimentare ma imaginam la un buffet, la o petrecere intr-un loc exotic si scump..unde stai sa savurezi un vin, o maslina. Mie imi place sa mananc mult si bine. Dar foamea s-a instalat desi au fost atatea bunatati pentru noi…si asta inca inainte de urcarea pe ultima culme….unde spre dezamagirea mea batea vantul…incepeam sa visez la un coltz de pita, numai atata vroiam. Déjà nu ma mai atrageau cubuletele de zahar nici portocalele zamoase si vroiam sa ajung cat mai repede la final…unde speram sa gasesc o lingura de zama calda si niste unt pentru coltul meu de pita din vis. Corpul meu (partea superioara vreau sa zic) a luat repede forma literei C pe primii km din cauza neincrederii si greutatii apoi spre final din cauza foaaaaamei.

Cand glezna face poc!

Iti spun eu, nu-I a bine cand calci stramb si face poc .

Pentru ca nu am simtit nici un pic de durere am continuat…mai aveam 16-18 km. Si ca sa fiu sigura, 4 km mai tarziu mai calc o data stramb cu acelasi picior in acelasi mod. Putin timp dupa incheierea cursei glezna nu intarzie sa se umfle sa se invineteasca si sa aduca si durerile dupa ea. Mi-era mila si tot imi ceream scuze picioarelor pe care le venerez, le multumesc dar niciodata nu fac nimic bun pentru ele.

Un al doilea maraton?

Da, cu siguranta.

Am asociat primul marathon montan (adica cel de fata) cu distrugerea inceata dar sigura a picioarelor…de la gasca de besici (desi cred ca am blindat picioarele cu aproape 3 m de leucoplast, pus cu tactica, au aparut in locurile neacoperite sau unde bandajul s-a dus), dureri de genunchi, crampe inca de la km 18-20, entorsa. Dar vreau sa vad daca intr-adevar asta inseamna un marathon montan..daca si dupa pregatiri, antrenamente un al doilea marathon va fi la fel de distrugator, atunci inteleg si ma retrag…insa daca va fi mai ok o sa-I dau bataie inainte.

la 2 pasi de final, tot asa imi ziceam

Curiosity did not kill the cat!

Cu toate cele intamplate a fost suuuuuper fain (pe scurt)!

Curiozitatea nu numai ca nu m-a doborat, dar…am avut de castigat. Daca te uiti la fotografiile de pe parcurs, organizare, final…mie imi sar in ochi atatea imagini ale unor oameni care se ‘simt bine’, zambesc, se amuza, se lupta, inving, se bucura. Parcurgi teancul de poze si mai mare dragul sa privesti viata/energia din oamenii …nu-I asa ca te face sa regreti ca nu ai fost si tu acolo? Eu asta as simti daca as fii in locul tau. E un mod minunat de a-ti petrece o zi de primavara.

P.S. Impamantarea

Azi, la fix 3 saptamani de la concurs glezna mea e inca bosumflata. Si face asta de fiecare data cand stau in picioare sau merg cateva ore sau toata ziua.

Ma gandesc des…fara miscare nu as putea trai. De cate ori nu m-am intors cu gandurile limpezi de la alergat, dintr-o tura cu bitza sau de la munte…de atatea ori.

Am hartile intinse pe masa si rod in continuare capatul creionului (nu e acelasi ca cel de anul trecut..cela e déjà papat :D)....sunt in Franta la Bourget du Lac…pe-o terasa..puteam sa-mi beau acum ceaiul pe culmea aceea, sa ma inteleg cu bitza mea, sa ma incurajez intr-o urcare spre un ‘col’, sa imi ascult gandurile cand alerg, sa inot in lac cu lavaretul care in cateva ore poate o sa-l servesc vre-unui client la masa…sa zburd! Da’ nu pot…stau si visez. Sunt ca un caine in lesa sau o vrabiuta in colivie. Am inteles ca in functie de cat de complicata e entorsa as avea nevoie de mult timp de refacere …cine stie cat dupa interventie. Merg la control in scurt timp, ma rog sa fie totul nu chiar asa de rau.

----------------------------------

Un pas inainte

Hercules Maraton